A plăti în dolari sau în yuani: curs de schimb și acoperire

Pe partea de export, dolarul american rămâne moneda de referință a fabricilor chineze: majoritatea proformelor sosesc în USD. Yuanul, renminbi de numele său oficial, cod ISO CNY, câștigă teren: China împinge decontarea transfrontalieră în propria sa monedă de ani de zile, iar multe fabrici pot factura în RMB. Euro, el, este rar propus, iar când este, prețul integrează o marjă de precauție: fabrica ce facturează în euro poartă riscul de schimb și îl face plătit.

Moneda facturii decide perechea de monede pe care o purtați. Factură în dolari: riscul dumneavoastră se joacă pe EUR/USD. Factură în yuani: pe EUR/CNY. În ambele cazuri, valoarea în euro a costului dumneavoastră se mișcă între comandă și plată, un interval care se întinde pe săptămâni. Prima întrebare nu este deci „ce monedă este mai ieftină”, ci „ce pereche știm să gestionăm”.

Renminbi nu este o monedă liber convertibilă: mișcările de capital rămân reglementate de autoritățile chineze. Pe piața onshore, banca centrală publică în fiecare zi lucrătoare o paritate centrală, fixing-ul, iar cursul poate fluctua într-o bandă zilnică de plus sau minus 2% în jurul acestui punct din 2014. În străinătate, yuanul offshore, cotat CNH, se schimbă liber și se abate punctual de la cursul onshore: două cotații pentru aceeași monedă.

Pentru un cumpărător străin, a plăti în RMB presupune un transfer transfrontalier în yuani: fabrica trebuie să fie echipată pentru a-l primi, ceea ce nu este cazul tuturor, mai ales la atelierele mici obișnuite cu dolarul. China și-a construit pentru aceasta propria rețea de decontare interbancară transfrontalieră, CIPS, lansată în 2015. Pe partea franceză, nimic exotic: banca dumneavoastră vă convertește euro în CNY la cursul său, iar acest curs aplicat, nu fixing-ul chinez, este cel care determină ce costă efectiv factura dumneavoastră.

Cursul publicat în mass-media este un curs median de piață: nimeni nu vi-l vinde. Băncile și instituțiile de plată aplică o marjă între această rată de referință și a dumneavoastră, la care se adaugă costurile transferului. Această marjă constituie costul real al schimbului: variază, în funcție de instituție și de canal, de la o fracțiune de punct la câteva procente. Un punct de marjă la cincizeci de mii de euro înseamnă cinci sute de euro: ordinul de mărime este suficient pentru a înțelege de ce marja se negociază înaintea cursului.

Reflexul este mecanic. Înainte de fiecare transfer, cereți un curs ferm, costuri incluse, în scris, și comparați cu cel puțin un alt canal. Băncile dotate cu un birou de schimb și instituțiile specializate pe schimb valutar cotează explicit; ghișeul clasic integrează uneori marja în cursul afișat, fără să o detalieze. Pe fluxuri regulate, marja se negociază: este adesea prima pârghie, înaintea oricărui instrument de acoperire.

A vă acoperi înseamnă a fixa astăzi cursul unei plăți care va pleca mai târziu. Instrumentul de bază este contractul la termen: banca dumneavoastră se angajează asupra unui curs pentru o dată calată pe scadența dumneavoastră cu furnizorul. Nicio primă de plătit, dar un angajament ferm: cursul este dobândit, bun sau rău. Opțiunea de schimb dă dreptul fără obligație, contra unei prime. Aceste instrumente presupun un cont profesional, o bancă ce tratează schimbul valutar și, în general, un flux comercial identificabil.

De la ce sumă? Ca ordin de mărime: achizițiile regulate care se numără în zeci de mii de euro justifică un termen cu banca dumneavoastră, întrucât stabilizează fiecare plată și deci costurile dumneavoastră de revenire. Pe o comandă izolată de câteva mii de euro, instrumentul costă mai mult decât protejează: marja de conversie și momentul transferului fac diferența. Între cele două, clauza de schimb din contract, care scrie sursa cursului de referință și regula de ajustare a prețului, protejează fără a trece prin sala de piețe.

Prima capcană: valabilitatea prețului. Când piața se mișcă, fabrica scurtează valabilitatea ofertei sale în dolari, sau recotează în creștere. Acest comportament se fixează în scris: în contract, moneda de facturare, sursa cursului de referință și regula de ajustare, cu un prag sub care prețul nu se mișcă. Tăcerea, ea, produce litigii.

A doua capcană: cursul vamal. Taxele și TVA la import se calculează pe valoarea în vamă, convertită în euro la cursul publicat de administrația vamală, actualizat lunar, nu la cursul băncii dumneavoastră nici la cursul zilei transferului dumneavoastră. Două expediții plecate la o lună interval la același preț în dolari pot fi deci taxate pe valori în euro diferite.

A treia capcană: prețul RMB de fațadă. Un tarif anunțat în yuani angajează doar dacă fabrica știe să primească un transfer transfrontalier în RMB și dacă proforma o scrie. Fără aceasta, factura revine în dolari în momentul plății, iar câștigul sperat se evaporă. Moneda se verifică pe document, apoi pe câmpul monedă al ordinului de transfer.

Casa noastră de brokeraj și sourcing tratează moneda ca pe o clauză de negociere, la fel ca prețul sau condițiile de plată. Facem să figureze moneda de facturare în proformă apoi în contract, cerem regula de ajustare când fabrica vrea o valabilitate scurtă, iar echipa noastră sinofonă din Guangzhou verifică la fața locului, în limba fabricii, dacă decontarea în RMB anunțată este efectiv încasabilă. Noi nu vorbim chineza personal: acesta este rolul acestei echipe, pe teren.

În majoritatea cazurilor, nu plătiți onorarii: deschideți un dosar, noi negociem marfa pentru dumneavoastră și percepem un comision la valoarea de plecare din fabrică. Chestiunea schimbului valutar se înscrie în acest parcurs, de la verificarea furnizorului la urmărirea decontărilor, cu un interlocutor unic la Paris și la Guangzhou.